Avocatul Poporului s-a autosesizat în legătură cu accesul ilegal al autovehiculelor în zonele urbane pietonale, cum ar fi Centrul Vechi al Capitalei.
Avocatul Poporului s-a autosesizat privind accesul autovehiculelor în spațiile pietonale, având în vedere că în zonele acestea, unde pietonii nu sunt obișnuiți să se asigure în privința circulației mașinilor, cum ar fi în Centrul Vechi, circulă, în timpul zilei, mașini de aprovizionare, autoturisme și vehicule de salubritate.
„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind clarificarea cadrului legal care reglementează accesul vehiculelor în zonele pietonale. În context, Avocatul Poporului solicită Direcției Juridice din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București să clarifice care sunt zonele din Municipiul București declarate ca fiind exclusiv pietonale; actele normative care stabilesc situația juridică a respectivelor zone; în ce condiții este permisă circulația autovehiculelor în perimetrele declarate ca zone pietonale; cui revine sarcina supravegherii respectării condițiilor impuse de lege cu privire la circulația autovehiculelor în aceste zone”, se arată într-un comunicat de presă remis luni agenției MEDIAFAX.
Avocatul Poporului precizează că „sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, în contextul în care Avocatul Poporului a constatat că în municipiul București există anumite perimetre pe care autoritățile locale sau municipale le-au declarat zone exclusiv „pietonale” (zona Centrului Istoric este una dintre ele). În aceste areale, pot fi observate circulând printre pietoni diverse autovehicule (autoturisme, vehicule de aprovizionare, vehicule de salubritate etc), existând pericolul real de producere a unor accidente, dat fiind faptul că pietonii nu se așteaptă ca în aceste zone (teoretic destinate exclusiv circulației pietonale) să întâlnească autovehicule”.